Avem nevoie de odihnă ca de aer, apă și hrană. Și a devenit destul de greu să avem parte de un somn odihnitor. Am transformat noapte în zi, am accelerat ritmul vieții cotidiene și, în final, am cam buimăcit organismul uman. Am vorbit, în celelalte capitole ale proiectului nostru, despre importanța “echipamentului de somn”. Acum, ne oprim puțin asupra obiceiurilor noastre cotidiene. Și mergem direct la concluzii. La sfaturile pentru un somn ușor.
Folosește cât mai multă lumină naturală sau lumină caldă de-a lungul zilei. E ceea ce organismul recunoaște și, astfel, funcționează adecvat: creierul primește semnale corecte și transmite întregului corp că e în “perioada activă” a zilei. Astfel, îmbunătățește energia din timpul zilei, dar și durata și calitatea somnului de peste noapte. “Tratamentul cu lumină” aplicat suferinzilor de insomnie a avut rezultate remarcabile: a redus cu 83% timpul în care reușeau să adoarmă!
Redu expunerea la lumină pe timpul serii seara. Cu cât ai serile mai “luminoase”, cu-atât e somnul mai chinuit. Seara, lumina artificială influențează ritmul cicarcian; păcălește creierul, care crede că e încă zi. Asta reduce producerea de hormoni precum melatonina, care te ajută să te relaxezi și să ai parte de un somn profund. Cea mai rea dintre luminile artificiale e, la acest capitol, “lumina albastră” - lumina rece. Iar telefoanele smart și computerele de care cu greu ne despărțim au exact astfel de lumină! Și nici televizorul nu e deloc mai breaz!
Redu consumul de cafea și băuturi cu cafeină în a doua parte a zilei. Cafeina stimulează sistemul nervos și iar păcălim creierului. Și ne vine greu sau poate chiar imposibil să intrăm în faza naturală de relaxare pe care o presupune somnul. Mai multe studii arată că somnul e serios afectat dacă bem cafea cu șase ore înainte de culcare. Așadar, după ora 3 după-amiaza, doar cafea decofeinizată!
Încearcă să te culci și să te trezești cam la aceleași ore. Organismul are nevoie de claritate, de rutină. Reperele noastre naturale de funcționare sănătoasă sunt asfințitul și răsăritul soarelui. Dacă ținem cont de asta, calitatea somnului se îmbunătățește semnificativ și pe termen lung. Dacă te gândești puțin, știi deja asta: nu-i așa că ții cu sfințenie la respectarea orei de somn a copilului tău? Motivul e același, doar că ai uitat să mai ai grijă și de tine.
Optimizează-ți dormitorul. Reglează o temperatură care îți este ție confortabilă, în care te simți cel mai bine. Redu cât mai mult cu putință sursele de zgomot și lumină. Asigură-te că dormitoru tău e un spațiu liniștit, relaxant, curat și plăcut.